Analizatorul auditiv

Urechea este organ al auzului și echilibrului. Ea poate fi împărțită din punct de vedere anatomic în trei regiuni:

1. Ureche externă este formată din pavilionul auricular și conductul auditiv extern. Este delimitată de urechea medie prin intermediul membranei timpanice.

2. Urechea medie este un sistem de cavități umplute cu aer, săpate în stânca osului temorar și tapetate cu mucoasă. Ea se compune din:

  • casa timpanului
  • celulele mastoidiene
  • trompa lui Eustachio

3. Urechea internă este situată în interiorul stâncii temporale. Se compune din două segmente separate din punct de vedere anatomic cât și funcțional. Cohleea constituie receptorii acustici, labirintul posterior și canalele semicirculare care conțin receptorii vestibulari. Se distinge un labirint osos și unul membranos situat în interiorul celui dintâi.

Ce este hipoacuzia?

Hipoacuzia reprezintă diminuarea acuității auditive dată de deficiențe în percepția sunetului sau în transmiterea acestuia. 

Principalele tipuri de hipoacuzie sunt hipoacuzia de transmisie și hipoacuzia neurosenzorială. Hipoacuzia de transmisie este asociată problemelor urechii externe sau urechii medii. Hipoacuzia neurosenzorială este asociată disfuncțiilor urechii interne. Hipoacuzia mixtă este o combinaţie între hipoacuzia neurosenzorială şi cea de transmisie.

Cauzele hipoacuziei pot fi multiple, unele dintre ele se pot vindeca sau ameliora medicamentos sau chirurgical, altele au nevoie de protezare auditivă.

Există două cauze principale ale creșterii incidentei hipoacuziei la nivel global:
– expunerea crescută la zgomote excesive la muncă, în mediu și în timpul liber.

– hipoacuzia progresivă cu înaintarea în vârstă, împreuna cu schimbările demografice ale populației îmbătrânite.

Hipoacuzia poate fi cauzată de probleme ale urechii externe, ale urechii mijlocii sau ale urechii interne. Pentru fiecare dintre ele, cauzele hipoacuziei sunt diferite.

Bănuiesc că aș putea avea o pierdere
de auz. Ce trebuie să fac în continuare?

Vizitând acest site, ați făcut deja un prim pas important în înțelegerea și tratarea pierderii auzului. În continuare, ar trebui să vizitați un audiolog profesionist. Acesta poate efectua o serie de teste nedureroase pentru a determina dacă aveți o hipoacuzie. Dacă este cazul, orice intervenție sau opțiuni de tratament pot fi discutate în timpul vizitei, iar acest specialist în domeniul audiologiei poate răspunde la orice alte întrebări pe care le-ați putea avea.

Este important să vă prezentați la medic imediat ce observați o scădere a auzului, mai ales dacă aceasta a aparut brusc!

Specialiștii noștri sunt calificați pentru a identifica posibilele cauze ale problemei dvs. și pentru a vă face recomandările necesare, în cazul în care pierderea dvs. de auz poate fi tratată medicamentos sau chirurgical.

Când este necesar să consultăm
un specialist în audiologie?

  • Aveți dificultăți în urma conversațiilor care implică mai mult de două persoane?
  • Credeți că alții vorbesc pe nas sau parcă murmură?
  • Aveți dificultăți de a auzi în situații zgomotoase, cum ar fi conferințe, restaurante, mall-uri sau săli de întâlnire aglomerate?
  • Aveți probleme cu înțelegerea vorbirii copiilor și / sau femeilor?
  • Televizorul sau radioul este dat la un volum mare?
  • Aveți zgomote (tinitus) în urechi?
  • Simțiți necesitatea de a citi pe buze sau urmări mai atent fețele oamenilor când vorbiți?
  • Vă simțiți stresat pentru că vă străduiți să auziți ce spun alții?
  • Vă simțiți enervat de alți oameni pentru că nu îi puteți auzi sau înțelege?
  • Vă retrageți situațiile sociale de care v-ați bucurat cândva din cauza dificultăților de auz?
  • Aveți antecedente familiale de pierdere a auzului?
  • Consumați medicamente care pot dăuna auzului?
  • Aveți diabet, boli de inimă, probleme de circulație sau tiroidiene?
  • Reamintiți-vă expunerea la sunete foarte puternice pe o perioadă lungă sau o singură expunere la zgomot exploziv?

Există medicamente sau intervenții chirurgicale care îmi pot îmbunătăți auzul?

Marea majoritate a hipoacuziilor întâlnite la adulți poate fi îmbunătățită doar cu aparate auditive alese și ajustate corespunzător. Un număr mic de pierderi de auz poate fi tratat medical, mai ales dacă sunt cauzate de un blocaj (dop de cerumen, otită externă) în canalul urechii sau de o funcție necorespunzătoare a urechii medii. O vizită la medicul ORL sau audiolog vă va ajuta să determinați cel mai bun curs de acțiune.

Hipoacuzia doare?

Hipoacuzia nu te doare, dar uneori – sunt multe cazuri descrise în statistica medicală – îţi năruie viaţa, ducând în cele mai grave cazuri, la paroxism . Ţiuitul, vâjâielile permanente, pierderea capacităţii de coordonare în spaţiu, nu permit celui care suferă să se concentreze şi să ducă la bun sfârşit activităţile cotidiene, îl izolează social. Indiferent de cauzele care o provoacă (ereditare, inflamatoare, disfuncţii ale unor organe), hipoacuzia, fie şi parţială, afectează psihicul, produce neîncredere în forţele proprii, irascibilitate, naşte idei de inferioritate.

Gradele hipoacuziei:

Auz normal 0 – 20 dB

Hipoacuzie ușoară 21 – 40 dB 

Hipoacuzie medie 41 – 70 dB

Hipoacuzie severă 71 – 90 dB

Hipoacuzie profundă 91 – 120 dB

Cofoză peste 120 dB

Cum prevenim hipoacuzia?

  • imunizarea copiilor împotriva bolilor copilăriei, inclusiv: rujeola, meningita, oreionul și rubeola;
  • imunizarea adolescentelor și a femeilor de vârstă fertilă împotriva rubeolei înainte de sarcină;
  • informarea femeilor gravide privind infecțiile cu transmitere sexuală și tratarea acestora;
  • posibilitatea testării prin intermediul testului GeneScreen a viitorilor părinți, pentru a putea afla, daca sunt purtători de mutații care pot sa fie transmise copiilor lor, printre acestea numărându-se și mutații genetice, care se asociază cu hipoacuzia;
  • îmbunătățirea îngrijirii prenatale, în perioada nașterii și postnatală;
  • utilizarea cu atenție sporită a medicamentelor ototoxice, prescrise de un medic calificat cu controlul adecvat privind dozarea corectă;
  • ar trebui să ne ferim de expunerea îndelungată la zgomot;
  • este recomandat să facem o vizită/testare de auz o dată la 6 luni;
  • testarea copiilor nou-născuți în prima săptămână după naștere.

Testarea auzului

Testarea auzului este foarte importantă în practica ORL, pentru a putea pune un diagnostic. Citind o audiogramă, medicul sau audiologul vede un tablou de percepere al suntelor dar și înțelegerii cuvintelor. Există o mare diferență între a auzi și a înțelege. De aceea este necesar să ne testăm auzul nu numai când avem probleme ci de fiecare dată când simțiți că ceva nu este în regulă cu auzul dumneavoastră.

Diagnosticul hipoacuziei se bazează pe un examen al urechii, urmat de examenul acustic cantitativ. Alte teste indică localizarea, natura și tipul de hipoacuzie:

  • proba Rinne și Weber;
  • audiometria tonală și vocală
  • testele de discriminare  
  • timpanometria;  
  • otoemisiuni acustice (OEA)  
  • potențialele evocate auditive (AABR)

Audiometria – despre ce este vorba?

Audiograma este reprezentarea grafică a sensibilității auditive, măsurată pe diferite frecvențe și înregistrează pragul de auz și pragul dureros pentru fiecare ureche, cât și câmpul auditiv cuprins între aceste extreme (exprimate în decibeli fizici SPL)

Audiometria este metoda de evaluare a audiției ce poate fi clasificată în funcție de participarea activă sau pasivă a pacientului, în 2 grupe:

  • Audiometria subiectivă care cuprinde audiograma tonală și vocală.
  • Audiometria obiectivă care cuprinde impedansmetria și otoemisiunile acustice.

Audiometria tonală liminară (ATL) este metoda de evaluare subiectivă a auzului ce are ca scop determinarea pragului tonal liminar, adică cea mai mică intensitate a sunetului detectată de pacient. Metoda reflectă starea organului periferic al audiției. Testul vizează determinarea pragului auditiv prin prezentarea sunetului pe cele două căi de transmisie: calea conducerii aeriene și cea a conducerii osoase.

Audiometria vocală (AV) este un test audiometric subiectiv, care arată capacitatea subiectului testat de a înțelege cuvintele auzite și reflectă funcția auditivă în complexitatea sa.

Ce este Tinitusul?

Tinitusul reprezintă perceperea anormală a unor sunete sau zgomote în ureche, în absența unui stimul sonor extern. Tinitusul este un simptom și nu o boală, iar cauzele apariției acestuia variază. Pacientul poate percepe senzațiile auditive sub diferite forme:

  • foșnete;
  • pocnituri;
  • șuierături;
  • ticăit;
  • țârăit etc.

Persoana afectată are senzația că zgomotul provine din interiorul sau din afara urechii. Sunetul sau zgomotul este de intensitate joasă sau înaltă, uneori foarte intens (acoperind zgomotele externe), perceput permanent (rar, cu perioade de liniște) într-o ureche sau în ambele urechi.

Atunci când s-a instalat bilateral, tinitusul se asociază sau anunță surditatea, care este de obicei o surditate de tip senzorial.

Ce provoacă tinitusul?

Tinitusul poate provoca simptome neplacute, cum ar fi disconfort la sunete puternice, fapt ce poate determina importante tulburări emoționale. În acest sens, studii realizate în SUA arată asocierea puternică a tinitusului cu anxietatea, depresia și tulburările de somn.

Astfel că la pacienții cu tinitus, calitatea vieții este modificată în sens negativ, putând provoca iritație, pierderea atenției și a memoriei.

Pentru a diagnostica tinitusul medicul va avea nevoie de un istoric medical, va face o consultație și mai multe teste speciale. Este important ca pacientul să îi spună specialistului dacă zgomotele sunt constante sau intermitente.

Investigații precum audiograma (testul de auz), tomografia computerizată sau imagistica prin rezonanță magnetică sunt folosite pentru a identifica potențialele cauze ale tinitusului.

Unele tipuri de tinitus pot fi evitate prin aplicarea anumitor măsuri preventive. Spre exemplu, nu este recomandat să folosiți bețișoare de ureche pentru a curăța interiorul urechii (acestea împing cerumenul în timpan).

Tinitusul mai poate fi prevenit prin purtarea dopurilor de urechi la locul de muncă (dacă există un zgomot excesiv), la concerte, la evenimente sportive etc.  Menținerea sănătății cardiovasculare prin exerciții fizice constante poate reduce riscul apariției tinitusului.

Dacă tinitusul persistă și devine supărător, pacientul poate recurge la folosirea unui aparat auditiv special cu funcție de mascator de tinnitus, sau poate folosi un set de CD-uri ce conțin piese muzicale special concepute pentru mascarea tinitusului.